Inaugurarea colecției „Drumul către România modernă”, găzduită de Editura EIKON, cu scrierea lui Liviu Rebreanu – azi aproape uitată – Horia, Cloșca și Crișan, are mai multe semnificații, surprinse bine de domnul Alin L. Mărginean, coordonatorul colecției și îngrijitorul ediției de față. Pe de o parte, publicul va înțelege mai bine specificul militant al prozei, al literaturii transilvănene în general, care, de la Slavici până la Rebreanu și chiar până la Agârbiceanu și Pavel Dan, în mod direct sau mediat, are rol național-moralizator. Ardelenii și-au revărsat în textele lor „bucuria și amarul”, așezând mereu în centru drama națiunii române din partea lor de țară, înstrăinată și, câteodată, uitată. Pe de altă parte, Liviu Rebreanu demonstrează că Răscoala lui Horea – numită de primul mare exeget al său, Nicolae Densușianu, „revoluțiune” – a fost, dincolo de sensul ei social, o mișcare națională de modernizare a societății românești. Citind aceste rânduri programatice ale lui Rebreanu, scrise în 1915, cititorii vor înțelege mai bine de ce această amplă mișcare socială a fost soluția țărănească dată problemei naționale a românilor transilvăneni, așa cum mișcarea petiționară (Supplex Libellus Valachorum) a fost soluția politică, iar Școala Ardeleană a fost soluția culturală, date aceleiași probleme. Prin Răscoala lui Horea – vrea să ne spună Rebreanu, în consens cu David Prodan – se prefigurează întâlnirea deplină dintre intelectualitate și plebe, realizată la Revoluția de la 1848-1849, pe Câmpul Libertății de la Blaj.
Răscoala lui Horea face parte dintre efigiile noastre de suflet, care ne prezintă pe noi, românii, nu ca masă amorfă, ci ca subiect activ într-o Europă care tocmai se redimensiona. Reeditarea acestei lucrări, apărute în 1930, onorează deopotrivă editura și editorul, arătându-ne că trecutul,  fiind experiență de viață, nu trebuie uitat.