Un studiu al lui Nicolae Iorga despre Tudor Vladimirescu este un eveniment în sine. Întâlnirea dintre două personaje cu dimensiuni istorice greu de cântărit chiar și după atâția ani este senzațională.
Scrise în preajma centenarului Revoluției lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, fără să știe, cuvintele marelui istoric anticipau propriul destin!
În 1940, când o bandă legionară avea să îl asasineze, Iorga plătea, prin martiriu, prețul unei întregi generații de politicieni, în frunte cu monarhul lor, pentru inconsecvențele doctrinare, pentru permisivitatea manifestată față de curente ce aveau să devină letale, pentru îngăduința față de un rege care își expunea frustrările în deciziile politice. Când Iorga și alte minți luminate ale vremii au văzut cum țara se înjumătățise după doar două decenii de la Marea Unire, cum extremismul devenise alternativă la guvernare, era prea târziu. Figură proeminentă, Iorga a devenit țintă!
Tudor Vladimirescu, pe de altă parte, a fost martirizat de foști aliați pe care a crezut că îi poate folosi în propriile scopuri. A murit lăsând în urmă doar scânteia unor idealuri și nu soluția pentru împlinirea lor.
„Drumeț în calea lupilor”, o expresie care caracterizează soarta poporului nostru, a devenit și titlul filmului dedicat asasinării lui Nicolae Iorga.
„Drumeți” au fost și Vladimirescu și Iorga, doar lupii s-au schimbat în cei 120 de ani care s-au scurs între morțile lor. Cartea de față asta vă propune, întâlnirea dintre doi drumeți.
Dureros acum e că nimeni nu mai e drumeț. Lupi, însă, sunt! Mulți.